close
Timp liber

Un vatman din Iași a ajutat o bătrână sprijinită de cadru să urce în tramvai. „Putea să fie mama mea”

1

Gestul simplu făcut de un vatman din Iași a stârnit un val de emoție pentru că a impresionat sute de persoane. A sărit în ajutorul unei pensionare care aștepta în stație sprijinindu-se de un cadru. Bărbatul a luat-o în brațe și a ajutat-o să se urce în tramvai.

Vasile Adochiței, de 51 de ani, a plecat într-o cursă obișnuită spre Copou. Vatmanul se pregătea să oprească în stația Filarmonica, în momentul în care a văzut o femeie în vârstă care aștepta tramvaiul sprijinindu-se de un cadru metalic.

Bătrâna nu se putea urca singură în mijlocul de transport în comun, iar Vasile Adochiței a coborât imediat din vagon ca să o ajute.

„Am luat-o în brațe și am urcat-o în tramvai. Putea să fie mama mea, cum să nu o ajut?! Am mai ajutat și alți călători, dar nu consider că am făcut ceva special, e normal să ne sprijinim unii pe alții, la nevoie. Am observat, de-a lungul timpului, că sunt și călători care se ajută între ei și mă bucur. Cu toții ar trebui să îi ajutăm pe bătrâni, căci și noi ajungem ca ei’, a spus Vasile Adochiței care lucrează ca vatman de 13 ani la Compania de Transport Public din Iași.

Vasile Adochiței a așezat-o pe bătrână pe scaun și apoi i-a adus și cadrul care o ajută să se deplaseze zi de zi.

Gestul său omenie a stârnit un val uriaș de emoție pentru că a dat dovadă de un puternic simț civic, spun reprezentanții CTP Iași.

Un exemplu impresionant de ambiție și perseverență a fost dat de o bătrână care mătură trotuarul, sprijinită de un cadru în Făgăraș. Deși abia se mai putea ține pe picioare, pensionara a vrut neapărat să-și curețe trotuarul din fața casei. Femeia a fost filmată, iar imaginile emoționante au fost vizionate de sute de mii de oameni pe rețelele de socializare.

O cântăreață de operă a uluit juriul cu melodia aleasă
În sezonul din anul 2016 al emisiunii Spania Are Talent, o cântăreașă de operă a demonstrat că are mai multe de oferit decât arii de operă și sunete perfecte – este gata să devină un star rock!

Cristina Ramos a luat scena consursului spaniol cu asalt atunci când și-a început prestația unei arii din operă, îmbrăcată într-o rochie neagră de seară.

Membri juriului și publicul au fost încântați de modul acesteia de a prezenta operă, fiind extrem de impresionați de forța acesteia.

Totuși, aceștia nu văzuseră nimic încă: după aproximativ un minut din melodia originală, sunetul chitarelor a apărut pe scenă, și Ramos a părut o secundă uimită. Dar totul făcea parte din regie: și-a dat jos rochia de seară și a rămas într-o ținută în stil rock, începând să cânte melodia lui AC/DC din 1979, „Highway to Hell”!

Dacă această trupă chiar are nevoie de un nou vocalist, atunci am putea să fim siguri că Cristina Ramos s-ar descurca mai mult decât onorabil. Aceasta a umplut scena de energie și bucurie atunci când a început să cânte melodia rock.

Cântăreața chiar a reușit să îi facă pe cei din jurul ei să tresară de uimire atunci când a schimbat registrul muzical cu atât de multă ușurință. Este adevărat, totul făcea parte dintr-o regie: trebuia să înceapă cu o melodie lentă, din registrul clasic, pentru a diferenția total situația cu o melodie extrem de energică.

Din păcate, solistul truperi AC/DC chiar a avut probleme cu vocea, motiv pentru care trupa a fost nevoită să renunțe la câteva dintre concertele sale în acea perioadă, așa că Ramos a ales să cânte această melodie în momentul oportun pentru o eventuală carieră în rock.

Așadar, după momentul reprezentației, Cristina Ramos a fost aclamată și aplaudată de public și de cei patru membri ai juriului. Toate persoanele din public au început să țipe în cor să fie apăsat butonul de aur, ceea ce înseamnă să fie propulsată direct în semifinale.

Bineînțeles, una dintre jurate a apăsat butonul auriu, iar mii de confetti aurii au căzut pe Crstina Ramos. Nimic nu este mai important pentru un artist decât să-i fie apreciată munca, ceea ce s-a și întâmplat, din fericire, pentru cântăreața de operă.

Astfel de concursuri de talente au nevoie de numere care să iasă în evidență cu ceva, pentru că, în cazul unei emisiuni de divertisment, nu contează doar talentul, ci și personalitate.

Cristina a reușit să inspire multă forță, energie și putere atunci când a schimbat registrul, fiind influențată de stilul specific al muzicii rock.

Jurata care i-a oferit butonul de aur a simțit nevoia să vină pe scenă și să o ia în brațe pe aceasta, iar bucuria era vizibilă de ambele părți.

Cristina a terminat Conservatorul în Spania și a fost pupila multor nume mari de pe scena spaniolă a operei, a cochetat și cu musical –urile, și, așa cum a demonstrat în imagini este o mare fană a stilului rock.