Andreea Mantea, diagnosticată cu cancer ovarian agresiv: „M-am programat la operație pentru ziua de vineri”

Andreea Mantea are parte de tot ce își dorește, o carieră de succes, un iubit căruia nu vrea să îi dezvăluie identitatea și un copil extraordinar, pe care și l-a dorit foarte tare. Bruneta a avut parte de o veste șocantă, când a aflat că este suspectă de cancer și a făcut dezvăluiri șocante despre acest episod negru din viața ei.

Prezentatorea de la „Puterea dragostei” a povestit unul dintre cel mai trist moment din viața ei, se întâmpla înainte să îi dea naștere lui fiului ei, David. Andreea a fost suspectă de cancer ovarian și urma să îi fie scos unul dintre ovare, iar posibilitatea de a mai rămâne însărcinată este nulă.

„S-a întâmplat, la un moment dat, în anumite relaţii, să ne dorim un copil. Nu ştiam dacă rămânem sau nu împreună, ideea e că ne doream, dar nu se întâmplă. Nu am dat atenţie la început, după care, încet, încet, lucrurile astea au început să încolţească şi să mă gândesc doar la treaba asta. M-am trezit cu o problema destul de urâtă, vorbesc acum de momentul în care eu eram suspectă de cancer ovarian şi urma să îmi scot unul din ovare. Era un cancer foarte agresiv şi creştea foarte repede.

Am fost la pământ. Eram conştientă că nu voi mai face copii niciodată, mai ales că îmi doream foarte mult. M-am programat la operaţie pentru ziua de vineri. Miercuri am fost undeva şi m-am rugat şi i-am spus lui Dumnezeu că dacă nu mi-e dat în viaţă asta să am un copil, eu nu am de ce să mai stau.

Două zile mai târziu când am ajuns la spital pentru operaţie, chistul dispăruse. Se speriase şi medicul. Apoi am început să urmez un tratament care omora orice lucru care se aşeza acolo, un chist sau chiar o sarcina. De asta am fost cu atât mai surprinsă în momentul în care am aflat că am rămas însărcinată”, declara Andreea Mantea cu ceva timp în urmă.

Andreea Mantea a presimțit că ar fi însărcinată
Andreea Mantea este în culmea fericirii de când a devenit mămică pentru prima oară. Micuțul David este o adevărată binecuvântare pentru vedetă și totul se învârte în jurul său. Când a simțit că este însărcinată Andreea Mantea se afla la volanul mașinii sale. Ea conducea mașina, iar la un moment dat a tras o sperietură groaznică, fiindcă un șofer și-a schimbat, brusc, banda, orbind-o cu farurile. Reacția Andreei a fost să ducă mâna la… burtă, ca și cum ar fi dorit să protejeze pe cineva. Mai mult, vedeta spune că a simțit că bebelușul este… băiat.

„Era într-o seară, mergeam liniştită cu maşina, iar pe sensul celălalt o maşină şi-a schimbat banda şi farurile au venit spre mine, dar brusc. În momentul acela m-am speriat, am luat mâinile de pe volan şi le-am dus la burtă în ideea să protejez ce e acolo. Mai mult de atât este că am simţit că este băiat. Ţin minte şi acum. Aveam programare la cosmetică. Mi-am revenit repede şi mă întrebam eu pe mine: Ce am făcut? De ce am făcut asta? Ce se întâmplă cu mine? Ce am vrut să fac? Am zâmbit undeva înlăuntrul meu, gândindu-mă că poate într-adevăr aş fi însărcinată, dar nu am vrut să mă gândesc prea mult”, a mărturisit Andreea Mantea.

SURSA

Loading...