Rețetă de Gulaș de vită

În week-end am fost cu prietenii noștri la pădure, adică am urcat pe dealuri
cu Suv-ul lor, cu copiii, cu ceaunul și cu multe cutii cu mâncare, prăjituri și
băuturi.

Am urcat cu mașina pe niște drumuri pe care nu credeam că e posibil, drept în
sus la niște unghiuri de aproape 90 de grade.

Cred că am prins gustul de off road acum și chiar îmi place!

Au ei un loc splendid, la soare, sub un copac, în vârful unui deal, unde
cineva, nu se știe cine, a făcut o masă mare și două băncuțe.

Nu vă pot spune mai multe deoarece e un loc secret.

Dar fiecare dintre noi are locul lui/ei secret în pădure, așa că este de înțeles.

Am început de dimineața bună, cu ceapă verde și slănină rece, apoi am
continuat cu brânza de burduf de la țarani, pișcăcioasă și cu salata de roșii și
ardei, iar după ce ne-am săturat bine a început distracția cu ceaunul.

Băieții au montat ceaunul, apoi au plecat cu masina să ia lemne, au tras
lemnele cu o coardă până lângă foc și s-au apucat de treabă: au tăiat ardeii,
ceapa și carnea de vită.

Fiecare persoana are o rețetă puțin diferită când vine vorba de gulaș.

Vă pot spune ce am văzut ca s-a pus în ceaun, dar nu vă pot da cantități
exacte, deoarece acestea diferă în funcție de numărul de persoane și de bucătarul
care îl prepară.

Pentru un gulaș de vită avem nevoie de următoarele ingrediente:

-carne de vită, cât mai multă și mai bună

-câte 2 cartofi pentru fiecare persoană (noi am fost 6, deci 12 cartofi curățați
de coajă si tăiați în cubulețe)

-câte o ceapă pentru fiecare persoană, tăiată fin

-câte un ardei de persoană

-1 morcov tăiat mărunt de persoană

-pastă de gulaș (vine la tub la supermarket)

-boia dulce (cate o lingură de persoană)

-boia iute (opțional)

-sare și piper după gust

-apă

-ulei

-chimion pentru un gust special

-pătrunjel verde tăiat fin care se adaugă la sfârșit

1. Se face focul și se crează jar. Focul nu trebuie să fie foarte tare sub
ceaun, ci un foc mediu, cât mai constant, care să nu fiarbă foarte repede gulașul.
De obicei, acest fel de mâncare se fierbe ore în șir (cel puțin 3) deci este
nevoie de răbdare și perseverență.

2. După ce jarul e potrivit se așează ceaunul pe suportul din 3 picioare. Se
adaugă ulei și se călește ceapa bine, fără a o arde.

3. Apoi se adaugă carnea și se prăjește bine împreună cu uleiul și ceapa.

Citește rețeta pe Noutati.ro

Rețetă trimisă de Mihaela Anton